Ceea ce pana acum era doar un scenariu de film, astazi a devenit mai mult decat o realitate. E aproape o vraja care si-a facut efectul si a prins o lume intreaga. Nu se poate sa nu fii impresionat de starea de exaltare si emotie creata de alegerile din SUA, de discursurile impecabile ale lui Obama. Da, totul e un ambalaj extraordinar, dar care subliniaza diferenta dintre campaniile noastre si ale lor. Am vazut la televizor in aceste zile un viitor presedinte cu tinuta, cu toate vorbele la el, cu spirit de intelectual. Si o natiune frenetica. Nota 10 pentru consultantii politici, atenti la fiecare detaliu. Astazi, cand castigatorul a fost prezentat sustintorilor, toata familia purta negru si rosu. Michelle Obama, imbracata ca de obicei cu stil, avea o rochie in rosu si negru, cei doi copii erau imbracati in aceeasi combinatie, detalii care subliniau un singur mesaj: "Suntem o familie. O familie armonioasa, exemplara si unita". Aceasta e una din valorile pe care a insistat de altfel Obama in campanie. "Daca ar fi cineva ce se îndoieşte că în America toate lucrurile sunt posibile, dacă se întreabă dacă visul părinţilor întemeietori încă există sau pune sub semnul întrebării democraţia noastră, ei au primit acum răspunsul", a spus Obama, la începutul discursului sau, in calitate de presedinte al Americii, locul unde totul este posibil.
miercuri, noiembrie 05, 2008
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)


0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu